Succesiunea după deces: pași, acte, moștenitori și taxe

Ce este succesiunea și când trebuie deschisă

Succesiunea (numită juridic „moștenire”) este procedura prin care bunurile, drepturile și obligațiile unei persoane decedate se transmit către moștenitorii acesteia. Ea privește tot ce a lăsat în urmă defunctul: locuințe, terenuri, conturi bancare, autoturisme, acțiuni, dar și eventualele datorii.

Succesiunea se deschide de drept la data decesului, însă dezbaterea ei efectivă nu are un termen limită obligatoriu. Important de reținut este termenul de opțiune succesorală: potrivit Codului civil, moștenitorii au, în principiu, un an de la data decesului pentru a accepta moștenirea, expres sau prin fapte care arată intenția de a o accepta. Din punct de vedere fiscal contează și „regula celor 2 ani”, explicată mai jos, care poate face amânarea mai costisitoare.

Primul document de care veți avea nevoie este certificatul de deces. Dacă nu l-ați obținut încă, parcurgeți mai întâi ghidul actelor necesare la deces, care explică unde și cum se eliberează fiecare document.

Notariat sau instanță – care este diferența

Marea majoritate a succesiunilor din România se dezbat la notarul public, printr-o procedură necontencioasă, adică fără conflict. Notarul competent este, de regulă, unul din circumscripția judecătoriei în raza căreia defunctul a avut ultimul domiciliu. Procedura notarială este mai rapidă (de la câteva săptămâni la câteva luni) și presupune acordul tuturor moștenitorilor asupra calității lor și a împărțelii.

Succesiunea ajunge în instanță atunci când moștenitorii nu se înțeleg: contestă testamentul, nu cad de acord asupra cotelor sau asupra partajului, ori există moștenitori care nu pot fi identificați sau refuză să participe. Procesul de partaj judiciar poate dura ani și implică taxe judiciare de timbru, expertize de evaluare și, de cele mai multe ori, onorarii de avocat. De aceea, ori de câte ori este posibil, înțelegerea la notar rămâne varianta mai simplă și mai ieftină.

Actele necesare pentru succesiune

Lista exactă diferă în funcție de bunurile din masa succesorală, dar dosarul de succesiune cuprinde, de regulă:

• certificatul de deces al defunctului (original);
• actele de identitate ale tuturor moștenitorilor;
• actele de stare civilă care dovedesc rudenia: certificate de naștere, de căsătorie, hotărâri de divorț, după caz;
• actele de proprietate ale bunurilor: contracte de vânzare-cumpărare, titluri de proprietate, extrase de carte funciară, certificate de acționar;
• certificatul de atestare fiscală privind bunurile defunctului, eliberat de primărie (direcția de taxe și impozite);
• extrase de cont sau adeverințe bancare pentru sumele aflate în conturi;
• cartea de identitate a vehiculului și talonul, pentru autoturisme;
• testamentul, dacă există;
• declarații de martori privind numărul moștenitorilor – doi martori care au cunoscut defunctul și familia.

Notarul verifică în registrele naționale dacă există testamente autentice sau alte proceduri succesorale deschise pentru același defunct, așa că nu trebuie să vă temeți că un testament „ascuns” ar putea fi ignorat.

Cine sunt moștenitorii legali – clasele de moștenitori

Când nu există testament, legea stabilește cine moștenește, împărțind rudele în patru clase. Regula de bază: o clasă mai apropiată înlătură de la moștenire clasele următoare. Soțul supraviețuitor nu face parte din nicio clasă – el vine la moștenire în concurs cu oricare dintre ele, așa cum arătăm în secțiunea următoare.

Dacă un copil al defunctului a decedat înaintea acestuia, partea lui revine propriilor copii (nepoții defunctului), prin ceea ce legea numește „reprezentare succesorală”. Dacă nu există nicio rudă din cele patru clase și nici soț supraviețuitor, moștenirea revine, în final, statului sau unității administrativ-teritoriale.

Cotele soțului supraviețuitor

Soțul supraviețuitor are un statut special: moștenește întotdeauna, indiferent de clasa cu care vine în concurs, iar cota lui diferă în funcție de rudele rămase:

Pe lângă cota sa, soțul supraviețuitor beneficiază și de un drept special de abitație asupra locuinței comune, precum și de mobilierul și bunurile de uz casnic, atunci când vine în concurs cu alți moștenitori decât copiii. Tot soțul supraviețuitor poate avea dreptul și la pensie de urmaș, o procedură separată de succesiune, care merită verificată în paralel.

Taxe notariale orientative și impozitul – regula celor 2 ani

Costul succesiunii la notar are mai multe componente. Sumele de mai jos sunt orientative, se stabilesc prin grile actualizate periodic și diferă de la un birou notarial la altul:

• Onorariul notarial – calculat procentual, regresiv, din valoarea masei succesorale (procente mai mici la valori mari). Pentru o moștenire formată dintr-un apartament obișnuit, onorariul se situează frecvent în jurul a câteva mii de lei; la acesta se adaugă TVA.
• Impozitul pe moștenire – regula celor 2 ani. Dacă succesiunea este finalizată (certificatul de moștenitor este eliberat) în termen de 2 ani de la deces, nu se datorează impozit. Dacă dezbaterea are loc după împlinirea celor 2 ani, se plătește un impozit de 1% din valoarea masei succesorale. Este motivul principal pentru care amânarea succesiunii costă.
• Taxe conexe – extrase de carte funciară, verificări în registrele naționale, certificatul fiscal, intabularea bunurilor pe numele moștenitorilor (tarife ANCPI). În total, de regulă câteva sute de lei.
• Evaluări – notarii folosesc grilele notariale pentru imobile; pentru bunuri atipice pot fi necesare evaluări separate.

Certificatul de moștenitor

Certificatul de moștenitor este documentul final al procedurii notariale. El atestă oficial cine sunt moștenitorii, ce cotă are fiecare și ce bunuri compun masa succesorală. Pe baza lui, moștenitorii se pot intabula în cartea funciară, pot transfera autoturismele la organele competente, pot retrage banii din conturile defunctului și pot vinde bunurile moștenite.

Dacă ulterior apar bunuri care nu au fost incluse (un teren uitat, un cont necunoscut), se poate solicita un certificat de moștenitor suplimentar, fără a relua întreaga procedură. Iar dacă un moștenitor a fost omis, acesta poate cere anularea sau completarea certificatului – încă un motiv pentru care declarațiile date la notar trebuie să fie complete și corecte.

Succesiunea cu testament

Testamentul schimbă ordinea legală, dar nu în totalitate. Defunctul poate lăsa bunurile cui dorește, însă legea protejează anumiți moștenitori prin „rezerva succesorală”: soțul supraviețuitor, descendenții și părinții au dreptul la jumătate din cota care li s-ar fi cuvenit ca moștenitori legali, chiar dacă testamentul îi dezmoștenește complet.

În practică, testamentul poate fi olograf (scris, datat și semnat în întregime de mâna testatorului) sau autentic (încheiat la notar și înscris în registrul național). La dezbaterea succesiunii, testamentul olograf trebuie prezentat notarului, care îl validează după o procedură specială. Dacă moștenitorii legali contestă testamentul – de exemplu, invocând lipsa discernământului – disputa se mută în instanță.

Dezbaterea la notar, pas cu pas

1. Alegeți biroul notarial competent. Verificați că notarul este din circumscripția ultimului domiciliu al defunctului și cereți lista exactă a actelor și un deviz estimativ.
2. Depuneți cererea de deschidere a succesiunii împreună cu certificatul de deces și actele de stare civilă. Notarul înregistrează dosarul și verifică registrele naționale de evidență a testamentelor și a procedurilor succesorale.
3. Completați dosarul. Obțineți certificatul de atestare fiscală de la primărie, extrasele de carte funciară și adeverințele bancare. Notarul vă poate îndruma concret pentru fiecare bun.
4. Prezentați-vă la termenul fixat. Toți moștenitorii participă personal sau prin mandatar cu procură autentică. Se audiază cei doi martori, se stabilesc calitatea de moștenitor și cotele, iar fiecare declară dacă acceptă sau renunță la moștenire.
5. Semnați actele și achitați taxele. Notarul întocmește încheierea finală și eliberează certificatul de moștenitor, de regulă în aceeași zi sau în câteva zile.
6. Finalizați transferurile. Intabulați imobilele, transferați autoturismele și conturile. Abia acum bunurile pot fi vândute sau împărțite efectiv, prin bună învoială sau printr-un act de partaj.

Succesiunea este doar una dintre formalitățile de după deces. Verificați și dacă familia are dreptul la ajutorul de înmormântare – o sumă care se recuperează separat, cu acte puține, și care se actualizează anual.

Citiți și

Întrebări frecvente despre succesiune