Moșii de iarnă, sâmbăta dinaintea Rusaliilor și sâmbăta din noiembrie sunt zilele în care Biserica se roagă pentru toți cei plecați dintre noi, nu doar pentru cei dintr-o singură familie. Mai jos găsiți datele pe doi ani, cum se socotesc, ce duceți la biserică și ce se împarte după obicei.
Două dintre cele trei sâmbete se mută în fiecare an odată cu Paștele, pentru că sunt legate de duminici din Triod și din Penticostar. A treia, cea din noiembrie, o stabilește Biserica Ortodoxă Română în calendarul fiecărui an.
În 2026:
În 2027:
Sâmbăta de iarnă este cea dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, iar cea de Rusalii, cea dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt.
Datele din a doua listă le-am socotit după data Paștelui din acel an, 2 mai: 57 de zile înapoi pentru sâmbăta de iarnă și 48 de zile înainte pentru cea de la Rusalii. Aceeași socoteală dă exact datele din calendarul bisericesc pe 2026.
Sâmbăta din noiembrie nu urmează Paștele. În ultimii cinci ani a căzut în prima sâmbătă din noiembrie, înaintea sărbătorii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, dar data exactă o dă calendarul fiecărui an. De aceea nu o trecem înainte să fie publicată.
Biserica a rânduit sâmbăta pentru rugăciunea pentru cei morți. Fiecare sâmbătă amintește de Sâmbăta Mare, când trupul Mântuitorului a stat în mormânt, iar El a coborât la iad ca să-i ridice pe cei morți.
Două sâmbete din an sunt închinate în chip deosebit acestei rugăciuni, în toată Ortodoxia: cea dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți și cea dinaintea Rusaliilor. Biserica se roagă atunci pentru părinții, moșii și strămoșii noștri, de unde vine și numele popular. În multe locuri, fiecare dintre ele se numește și sâmbăta morților.
Sâmbăta din noiembrie are o istorie aparte. Părintele Ene Braniște, citat de Ziarul Lumina, o explică prin asemănare cu celelalte două. Același articol amintește că la Mănăstirea Studion din Constantinopol, în secolul al IX-lea, una dintre cele două pomeniri generale se făcea în septembrie, iar liturgistul Iacob Goar notează, în secolul al XVII-lea, că grecii mai făceau una, a treia, în prima sâmbătă din octombrie. În Postul Mare, cei adormiți sunt pomeniți și în sâmbetele a doua, a treia și a patra.
În toate cele trei sâmbete, rânduiala e aceeași: Utrenia, Sfânta Liturghie și apoi parastasul pentru toți cei morți. Familiile aduc:
Dacă nu puteți ajunge sâmbătă dimineață, lăsați pomelnicul din timp la pangar sau dați-l unei rude care merge la slujbă. După parastas, multe familii trec pe la cimitir: curăță mormântul, aprind o lumânare și împart câte ceva celor din jur.
Sâmbăta de iarnă vine cu o zi înaintea Duminicii lăsatului sec de carne, numită și Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. A doua zi se citește Evanghelia despre Judecata de Apoi, iar Biserica îi adună în rugăciune pe toți, vii și morți. După această duminică nu se mai mănâncă carne, iar după încă o săptămână începe postul.
Fiindcă ziua cade înaintea postului, pomenile pot fi de dulce. Etnograful Simion Florea Marian, în „Sărbătorile la români” (1898), notează câte un fel specific fiecărei zone: grâu fiert cu unt și brânză în Banat, piftie („cotoroage”) în Muntenia, niște copturi numite „pupi” în Transilvania, brânză, lapte cu tăiței și plăcinte în Bucovina.
A doua sâmbătă mare a morților este cea dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt, numită în popor și Duminica Mare.
Obiceiul cel mai cunoscut este al vaselor. Ziarul Lumina descrie cum se dădeau vase noi de lut, numite pe alocuri moșoaice: femeile mai sărace le umpleau cu apă de izvor, cele mai înstărite cu lapte sau cu vin, iar toartele erau împodobite cu flori și busuioc. Alături se puneau străchini cu fructe coapte, plăcinte, colaci, covrigi și o lumânare. Se credea că nu e bine ca cineva să mănânce în această zi fără să fi dat întâi ceva celor din jur.
Crengile de tei aduse la Rusalii se sfințeau la biserică și se puneau apoi la icoane.
În calendarul Bisericii Ortodoxe Române pe 2026, sâmbăta de 7 noiembrie este trecută ca Sâmbăta celor adormiți. Ea vine înaintea Postului Crăciunului, care începe în fiecare an pe 15 noiembrie, așa că pomenile pot fi de dulce.
Rânduiala e ca la celelalte două: slujba de dimineață, pomelnicul, coliva, colacii și vinul, apoi pomenile împărțite după parastas. În pachete se pun de obicei mâncare gătită, fructe de sezon, un colac și o lumânare.
Pomana de la Moși se dă celor din jur: vecinilor, rudelor, celor care vin la slujbă și, mai ales, celor săraci. Marian notează că pomenile se trimiteau în mod deosebit copiilor sărmani. Ce anume dați depinde de zonă și de ce puteți face:
Ca să știți cât pregătiți pentru câte persoane, folosiți calculatorul de cantități pentru parastas. Biserica nu fixează un număr de pachete. Rugăciunea și milostenia făcută din inimă sunt partea de căpătâi a zilei; pachetele sunt forma pe care a luat-o milostenia în fiecare zonă.
La Moși îi pomeniți pe toți cei plecați din familie, oricât de demult: părinți, bunici, frați, prieteni. Pe pomelnic se trec numele de botez. Tradiția spune că în aceste zile sunt pomeniți și cei pe care nu mai are cine să-i pomenească, de aceea mulți adaugă numele vecinilor sau ale celor rămași fără familie. Pentru situațiile deosebite, întrebați preotul parohiei.
Acasă puteți citi și rugăciunile pentru cei plecați, mai ales în seara de dinaintea slujbei.
Firmele de catering pentru pomeni din județul dumneavoastră pregătesc mâncare și pachete gata făcute.